Bun găsit!
Ca să putem vorbi despre ce înseamnă motivația, trebuie să avem prima dată un tablou foarte clar a ceea ce numim noi “ un copil nemotivat”. Iată câteva caracteristici ale copilului nemotivat.
Dacă i se acordă individual atenție își duce la capăt obligațiile, însă dacă este lăsat de capul lui este neproductiv. Manifestă frecvent izbucniri temperamentale sau schimbări rapide de dispoziție. Mereu cere câte ceva, dar nimic nu îl mulțumește pentru mult timp.
Vine acum marea întrebare de pe buzele tuturor. Cum îl putem motiva pe copilul nostru?
Răspunsul este simplu. NU PUTEM. Mai exact, noi putem reuși să îl activăm temporar pe copil prin amenințări sau prin promisiuni de recompense, dar acestea sunt soluții pe termen scurt care inhibă dezvoltarea motivației interne, așadar este de preferat să le folosim în doze mai mult decât moderate.
Soluția vine din a îți ajuta copilul să își dezvolte așa numita motivație intrinsecă, adică acea motivație care vine și se petrece în interiorul copilului. Sunt două condiții necesare pe care trebuie să le avem în vedere pentru ca al nostru copil să își dezvolte această motivație internă. Despre aceste două condiții am vorbit în episodul de astăzi.
Pe curând!


